OR'IGINE, origini, s.f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, provenienţă; izvor, obârsie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de provenienţă, de natură; b) originar. 2. Apartenenţă prin nastere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită naţiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârsie, de bastină, de neam, de naţionalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafaţă sau în spaţiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotaţie sau cu o gradaţie, de la care începe numerotaţia sau gradaţia. [Var.: or'igină s.f.] - Din lat. origo, -inis, fr. or'igine.
Sursă : DEX'98 (40166)  - ionel_bufu

OR'IGINE s. 1. geneză, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. început, obârsie, provenienţă, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sâmbure. (~ daco-latină a limbii române.) 3. (LINGV.) v. etimologie. 4. nastere, obârsie, pro-venienţă, (livr.) extracţie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiţă, (astăzi rar) seminţie, (înv. si reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era ţăran prin ~.) 5. ascendenţă, obârsie. (Are o ~ modestă.) 6. v. obârsie. 7. v. sursă. 8. v. cauză.
Sursă : Sinonime (197978)  - siveco

or'igine s. f., g.-d. art. or'iginii; pl. or'igini
Sursă : DOR (267460)  - siveco

OR'IGIN//E ~i f. 1) Moment iniţial al unei existenţe; punct de plecare; sursă. 2) Apar-tenenţă socială sau etnică; obârsie; prove-nienţă; ascendenţă; matcă. 3) mat. Punct geometric, situat pe o axă, în raport cu care se stabileste poziţia oricărui punct al axei. [G.-D. originii] /<lat. origo, ~inis, fr. origine
Sursă : NODEX (345860)  - siveco